SRL „Orhei-gaz” Vă aduce cele mai sincere felicitări cu prilejul sărbătorii naționale –
"Ziua Independenței Republicii Moldova", pe care o marcăm la 27 august!
Lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în satul Brăviceni, raionul Orhei, sunt aproape finalizate. Potrivit serviciului de presă al SA „Moldovagaz”, după terminarea acestora, numărul consumatorilor va crește cu 16 unități. Conform proiectului, lungimea segmentului nou al rețelei va constitui 790 de metri. La momentul actual, în localitate sunt 114 consumatori de gaze naturale, dintre care 111 sunt cei casnici.
SRL «Orhei-gaz» aduce cele mai sincere felicitări tuturor cetățenilor cu ocazia
celebrării celei de a 26-a aniversări
a adoptării Constituției Republicii Moldova!
Gazificarea localităților urmărește dezvoltarea infrastructurii sociale, precum și contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai a populației din țara noastră.
În perioada 23-26 ianuarie 2020, delegația SA ”Moldovagaz” formată din specialiști ai companiei și directorii întreprinderilor afiliate (SRL „Chisinău-gaz”, SRL “Bălți-gaz”, SRL „Ialoveni-gaz”, SRL „Orhei-gaz” și SRL „Moldovatransgaz”) au efectuat o vizită în regiunea ucraineană Bogorodcianî.