Stimaţi acţionari şi colaboratori ai SA „Moldovagaz”!
În anul 2014 Societatea pe acţiuni moldo-rusă „Moldovagaz” marchează 15 ani de la fondarea sa.
Cu acest prilej, din numele Consiliului de Administraţie SA „Moldovagaz” şi al meu personal Vă adresez sincere felicitări şi recunoştinţă pentru eforturile depuse în atingerea cu succes a obiectivelor trasate de companie!
Acest eveniment este foarte important pentru colectivul şi acţionarii noştri, la fel şi pentru întreaga ramură de gaze din republică. Pe parcursul a mai multor ani, munca asiduă a lucrătorilor din ramură, care activează pe ambele maluri ale rîului Nistru, ne bucură cu căldura din casele şi familiile noastre, aduce satisfacţie sufletească celor apropiaţi şi tuturor celor, care se folosesc de rodul adevăratului lor talent în domeniu. Împreună cu întreaga ţară, cu susţinerea şi întru executarea deciziilor acţionarilor majoritari - SAD „Gazprom” şi Guvernul Republicii Moldova, angajaţii SA „Moldovagaz” soluţionează probleme, ce ţin de îmbunătăţirea calităţii vieţii, sporirea ritmului de dezvoltare socio-economică şi a nivelului de trai al locuitorilor ţării.
Ţinînd cont de rolul, pe care îl are complexul de gaze pentru economia naţională, decizia despre crearea SA „Moldovagaz” în calitatea sa de subiect de bază pentru reglementarea administrativă, economică şi organizatorică în sectorul gaze, a fost şi rămîne să fie justificată pe deplin. SA „Moldovagaz” este temelia, în baza căreia se creează condiţii şi premize pentru dezvoltarea potenţialului industrial, asigurarea dezvoltării stabile a economiei şi soluţionarea cu succes a problemelor sociale ale ţării.
Circumstanţele externe schimbătoare determină operarea periodică a unor modificări în planurile curente ale companiei, însă obiectivele trasate, stabilite în momentul creării SA „Moldovagaz” au rămas să fie neschimbate şi actuale pînă în prezent: garanţia stabilităţii furnizării gazelor naturale în Republica Moldova, satisfacerea necesităţilor economiei naţionale şi cerinţelor populaţiei în aprovizionarea cu gaze, tranzitarea gazelor naturale în terţe ţări, asigurarea funcţionării neîntrerupte şi dezvoltării complexului gaze, creşterea numărului consumatorilor din contul extinderii şi modernizării reţelelor.
Contribuţia SA „Moldovagaz” în istoria dezvoltării ramurii de gaze a ţării este incontestabilă, iar colectivul nostru are cu se mîndri: utilaj modern şi angajaţi calificaţi, mii de locuri de muncă şi salarii decente, achitările impozitelor semnificative în bugetul de stat, dezvoltarea şi susţinerea sportului moldovenesc, culturii, învăţămîntului, medicinii etc.
Bineînţeles, că gestionarea complexului în întregime şi asigurarea neîntreruptă cu gaze naturale a consumatorilor republicii este imposibilă fără munca constructivă a colectivelor celor 23 de societăţi dependente SA „Moldovagaz” şi 35 de filiale ale acestora.
Adresez sincere felicitări cu ocazia frumosului jubileu al întreprinderii celor, care astăzi asigură activitatea stabilă şi fiabilă a complexului gaze, veteranilor noştri pentru munca lor depusă. Sănătate, succese în munca zi de zi şi bunăstare!
Doresc colectivului SA „Moldovagaz” să fie însoţit şi în continuare de mult succes şi prosperitate!